Un tort de nunta ar putea fi considerat la fel de mult un simbol al ceremoniei de casatorie, la fel ca rochia de mireasa. Cu toate acestea, proaspetii casatoriti nu si-au incheiat din totdeauna ziua cea mare cu bine cunoscutul tort impodobit cu trandafiri de zahar delicati. Traditia unui tort de nunta a inceput cu o origine mai putin zaharoasa, dar la fel de dulce.
Torturile de nunta isi au originile in Roma Antica, cand ceremoniile de casatorie se incheiau cu o prajitura de grau sau orz rupta peste capul miresei, pentru a-i aduce noroc si fertilitate. Proaspetii casatoriti trebuiau sa manance cateva bucatele impreuna, simbolizand inceputul noului drum pe care acestia il vor parcurge impreuna din acel moment. Ceea ce ramanea din prajitura era impartita invitatilor, care mancau tot pentru noroc.
In anul 43 e.n., cand romanii au cucerit Marea Britanie, au adus cu ei aceasta traditie de nunta in care painea era rupta deasupra capului. Ulterior, britanicii au dus traditia cu un pas mai departe, aruncand painea in mireasa pentru a-i arata fertilitatea.
In perioada medievala, englezii au inlocuit prajitura din grau cu chifle condimentate si prajituri puse una peste alta, formand un teanc cand mai inalt, asemeni tortului cu etaje din zilele noastre. Mirii incercau sa se sarute deasupra acestui teanc, iar traditia spune ca daca acestia reuseau fara sa il darame, ar fi adus noroc. Un bucatar francez a considerat ca gramada de produse de patiserie este lipicioasa si a recomandat ca ar fi mai bine sa creeze un aranjament frumos, pe mai multe nivele.
Prima cofetarie oficiala de nunta cunoscuta, provine dintr-o reteta din 1685 pentru Bride’s Pye: crusta de patiserie umpluta cu un sortiment de stridii, testicule de miel, gat si alte organe de cocos si samburi de pin. ,,Delicios!”
In Yorkshire, se credea ca daca mirii vor manca aceasta placinta, vor avea parte de o viata fericita impreuna. Doamnele singure au avut cu siguanta un stimulent sa manance portia lor, deoarce un inel era ascuns undeva in placinta, iar oricine l-ar fi gasit ar fi fost urmatoarea la rand sa se casatoreasca – un fel de aruncarea buchetului de mireasa din zilele noastre.
Prin secolul al XVII-lea, prajiturile de nunta au inceput sa inlocuiasca placintele de mireasa. Majoritatea caselor nu aveau cuptor, asa ca brutarii coceau doua cruste de patiserie pe vatra, apoi puneau coacaze intre ele si le pudrau cu zahar. Unele cupluri asteptau pana ajungeau la noua lor casa pentru a manca din prajiturile lor de nunta. Mireasa trebuia sa ia o muscatura, apoi arunca restul peste cap ca pe un buchet, astfel incat ea si sotul ei sa aiba parte de tot ce isi doresc de la viata. Mirele avea si el rolul sau, aruncand o farfurie peste cap. Daca aceasta s-ar fi spart, ar fi destinati unei casnicii fericite.
Cand zaharul rafinat a inceput sa devina mai raspandit si mai ieftin in Anglia, o glazura alba stralucitoare a devenit garnitura preferata la nunti. In primul rand, un alb pur simboliza virginitatea miresei, dar era si o demonstratie de bogatie.
Se presupune ca prajiturile pe etaje au inceput la sfarsitul secolului al XVIII-lea, cand ucenicul unui brutar londonez s-a indragostit de fiica sefului sau si a vrut sa creeze un tort elaborat pentru a o impresiona. Privind spre turla cu etaje a Bisericii Sf. Mireasa, legenda spune ca ucenicul brutar a recreat aspectul sub forma de tort.
Asadar, ideaa tortului cu etaje pentru nunta s-a pastrat, insa aspectul, aromele si ornamentele au tot fost reinventate de-a lungul timpului, pentru ca in ziua de azi exista o multime de alternative.