Nunti
Haideti sa cunoastem cele mai raspandite traditii si obiceiuri de nunta. Au un farmec aparte iar acestea difera de la o zona la alta in functie de folclor. Odata cu trecerea timpului, nuntile traditionale au fost usor, usor inlocuite cu cele moderne. Foarte multi viitori miri, necunoscand care erau obiceiurile practicate in ziua marelui eveniment, in special in zonele rurale.
Cu toate acestea, totusi, mai exista si in prezent tineri care isi doresc sa lase deoparte tiparele moderne si sa aiba parte de o nunta plina de obiceiuri si traditii vechi, organizandu-si astfel o nunta plina de farmec si cu trairi aparte.
Tinerii apeleaza adesea la ajutorul varstnicilor sau al organizatorilor de nunti, care cu siguranta au experienta si sunt familiarizati cu obiceiuri precum udatul alaiului sau ruperea turtei, acestea fiind cateva obiceiuri de nunta cu care se poate mandri Muntenia.
Impodobirea bradului de nunta
Poate va intrebati de ce trebuie impodobit un brad si nu alt arbore. Ei bine, acest obicei are la baza simbolistica bradului, care inseamna belsug, vigoare, tinerete, prosperitate si o viata fara griji pentru tinerii casatoriti.
Acest obicei se practica atat in zona rurala cat si in cea urbana. Dimensiunea bradului ales nu conteaza, acesta fiind ales dupa posibilitatile fiecaruia. Pentru imbodobirea bradului se folosesc flori si ghirlande din hartie creponata sau batiste cusute. Acestea sunt pregatite cu o zi inainte de nunta la casa miresei, de catre cavalerii si domnisoarele de onoare, impreuna cu alti tineri. Se mai pot folosi mere sau colaci pentru impodobirea bradului.
Udatul alaiului
Acest obicei presupune ca mireasa impreuna cu un baiat, vor purta un ulcior de apa legat cu un prosop. Acestia vor merge impreuna cu tot alaiul pana la a treia fantana de la casa miresei spre rasarit, iar cu prosopul si un buchet de busuioc, baiatul va stropi intreg alaiul. Se va repeta acest ritual de trei ori. Acesta traditie simbolizeaza norocul de casatorie pentru cei doi tineri.
Gatitul si hora miresei
La acest obicei vor lua parte nasa, mama miresei si prietenele acesteia. Acestea o vor ajuta pe mireasa sa se imbrace, iar la final nasa ii va lega voalul si coronita. Acest obicei spune ca mireasa va fi mereu tanara si frumoasa pentru sotul ei. Inainte ca toti nuntasii sa mearga la biserica, va avea loc hora miresei.
Ruperea turtei
Turta va fi rupta de catre nasa, deasupra capului miresei, iar apoi tot ea va trebui sa imparta fiecarui nuntas cate o bucatica. Se spune ca cine va manca din acea turta va avea parte de noroc si belsug.
Jocul gainii
Acest obicei este mai des intalnit in satele din Muntenia. O nuntasa, va trebui sa danseze in fata nasului cu o gaina parlita si frumos impodobita de catre mama miresei. Acest obicei spune ca mireasa va fi o gospodina la fel de priceputa ca mama ei. Rolul nasului in aceasta poveste este de a negocia ce suma va plati pentru gaina. In unele zone din Muntenia, nasul va incerca sa fure gaina.
Legatul miresei
Cand nunta se apropie de final, nasa va da jos voalul de pe capul miresei, si ii va pune o esarfa sau un batic. Acest obicei simbolizeaza intrarea miresei in randul femeilor casatorite.